Uneltirile Diavolului

"Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului...pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău."
(Efeseni. 6:11,16)

"Uneltirile diavolului" şi "Săgeţile arzătoare ale celui rău", amândouă acoperind un vast plan de activităţi, sunt fără dubiu componente ale atacului lui Satan asupra minţilor şi emoţiilor noastre. Aceste atacuri au ca rezultat sentimente cum sunt: condamnarea, îndoiala, teama, gândurile rele şi depresia. Nu pot afirma că înţeleg cum Satan sau demonii pot avea acces la minţile şi emoţiile noastre, dar faptul că ei pot este clar demonstrat atât de Scripturi cât şi de mărturia multora dintre slujitorii lui Dumnezeu de-a lungul întregii istorii a bisericii. Să luăm de exemplu ce este consemnat în 1Cronici 21:1. "Satana s-a sculat împotriva lui Israel şi l-a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel". Când David a fost dintr-o dată îndemnat să numere poporul, mă îndoiesc că realiza faptul că era influenţat de Satan, totuşi, asta este exact ceea ce s-a întâmplat.
Mergând în Noul Testament, găsim o secvenţă asemănătoare consemnată în Matei 16:13-23, avându-l ca protagonist pe apostolul Petru. Aici Isus îi întreabă pe ucenici 8 "cine ziceţi că sunt?" Simon Petru I-a răspuns "Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu!"
Apoi când Isus a continuat spunându-le despre respingerea Sa de către conducătorii din Ierusalim şi execuţia Sa care avea să vină, Petru, bine intenţionat, dar greşit inspirat, L-a luat pe Isus deoparte şi L-a mustrat spunându-I "Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!"
Răspunsul pe care i-l dă Isus lui Petru ilustrează ceea ce vreau să arăt. Isus S-a întors şi I-a spus lui Petru "Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri ale oamenilor." Mintea lui Petru era influenţată de Satan; gândurile lui erau în acel moment satanic inspirate. Răspunsul lui Petru şi mustrarea pe care Isus i-o face sunt cu atât mai demne de luat în seamă cu cât mărturisirea anterioară acestuia a fost de inspiraţie divină.
Poate cel mai tragic exemplu despre atacurile lui Satan asupra minţii şi emoţiilor este în Ioan 13:2 unde citim că 1048 "... diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul (...) gândul să-L vândă ..."
În fiecare dintre aceste cazuri vedem abilitatea duşmanului de a influenţa felul în care gândim şi simţim. Acum, că am stabilit acest fapt, ar fi de dorit să aruncăm o privire mai de aproape la câteva dintre "uneltirile diavolului" pentru a deveni conştienţi de ele şi a evita să le cădem victimă.

Condamnarea

O tactică obişnuită a diavolului este să te facă să te simţi exclus de la dragostea şi iertarea lui Dumnezeu. Aceasta survine mai ales în urma unui eşec de-al tău. Poate că ai făcut ceva ce ştiai că nu trebuie să faci, sau poate nu ai făcut ceva ce ştiai că trebuie făcut. Acela este momentul în care condamnarea atacă. De aceea este important să distingem între convingere şi condamnare. Convingerea este o lucrare justificată a Duhului Sfânt prin care ne face să simţim vina păcatului nostru şi ne conduce la cruce pentru a primi iertarea. Condamnarea, pe de altă parte, produce vinovăţie şi lasă victima cu sentimentul că este fără speranţă.
Diavolul începe să-ţi sugereze că Dumnezeu a terminat-o cu tine; el îđei spune "ai mers prea departe de data aceasta". Îţi sugerează că nu mai ai acces la iertare. Poţi chiar avea un sentiment copleşitor că Dumnezeu te-a abandonat şi nu te mai iubeşte. Toate acestea sunt tipicele "săgeţi arzătoare ale celui rău". Aceste săgeţi arzătoare ale duşmanului pot fi oprite doar ridicând scutul credinţei, al credinţei în Cuvântul lui Dumnezeu. Puterea condamnării este ascunsă în abilitatea lui Satan de a ne face să credem că Dumnezeu este cel care ne condamnă. Pentru că dacă Dumnezeu este împotriva noastră, cine ar putea fi cu noi? Acesta este, însă, exact opusul adevărului! În Romani 8:1 Pavel spune: "Acum dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus..." Apoi, în versetul 31 "...Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?" În versetele 33-34 el întreabă "cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este acela care îi socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!" Acele gânduri acuzatoare, acele sentimente de condamnare vin de la "pârâşul fraţilor". Doar prin încredere deplină în sângele Mielului putem birui condamnarea satanică.
Dacă ai păcătuit, nu-l lăsa pe diavol să te îndepărteze de Dumnezeu prin condamnare. Mărturiseşte-ţi, în schimb, păcatul şi adu-ţi aminte că "El este credincios şi drept să vă ierte păcatele şi să vă cureţe de orice nelegiuire." (1Ioan1:9)

Îndoiala

O altă săgeată a diavolului este aceea de a planta îndoiala în minţile noastre. Satan va încerca să te facă să te îndoieşti de orice, începând cu existenţa lui Dumnezeu şi sfârşind cu mântuirea ta. Este în special preocupat să arunce îndoiala asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Un lucru foarte important de ţinut minte este acela că există o mare diferenţă între ispita îndoielii şi păcatul necredinţei. Este posibil să fii cuprins de îndoială şi, totuşi, să fii nevinovat în ce priveşte necredinţa. Marele predicator englez Charles Spurgeon era foarte familiarizat cu acest tip de ispită. El spunea: "Ispita cea mai ciudată a fost pentru mine o necredinţă constantă. Ştiu că ceea ce a promis Dumnezeu este adevărat. Totuşi, această ispită mă asaltează neîncetat îndoieşte-te de El; nu te încrede în El; etc." Spurgeon a rezistat, bineînţeles, acestei ispite, dar declaraţia lui arată că în el a fost o luptă constantă în acest domeniu.
Deci, încă odată, îţi amintesc că nu este păcat să fi asaltat de ispita îndoielii. Aceasta devine păcat doar când o lăsăm să ne controleze. Satan a ispitit-o pe Eva să pună la îndoială cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ea nu a păcătuit decât în momentul în care a acţionat supusă ispitei. Doar pentru că eşti tentat să te îndoieşti, nu înseamnă că ai păcătuit.
Pe când eram un creştin tânăr, am auzit că anumiţi teologi au pus la îndoială validitatea unor cărţi ale Bibliei. În acel moment, Satan nu a pregetat să planteze îndoială în mintea mea în ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu. Gândul meu a fost acesta: "Oamenii aceştia sunt teologi şi au studiat Biblia ani la rând. Ei cunosc ebraica şi greaca. Eu nu ştiu nimic. Cum aş putea să gândesc că eu am dreptate şi ei se înşeală." Nu sună familiar lucrul acesta? Sau poate că ai experimentat aşa ceva: Citeşti Biblia şi, brusc, mintea ta este invadată de întrebări cum ar fi: "Eşti sigur că Isus Cristos ar fi existat, măcar? Este posibil ca acele miracole chiar să fi avut loc? Cum poate cineva să învie? Cum rămâne cu celelalte religii? Nu este puţin arogant să gândeşti că Isus este singura cale spre Dumnezeu?" şi lista poate să continue mult şi bine.
Acestea sunt ideile pe care Satan vrea să ţi le sugereze. Întotdeauna el va încerca să submineze Cuvântul lui Dumnezeu. A făcut acelaşi lucru cu Eva, în grădină, "Oare a spus Dumnezeu?" (Geneza 3:1). A încercat să-l facă şi cu Isus, în pustie, "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu..." (Luca 4:3). Poţi fi sigur că va încerca să-l facă şi cu tine. Cuvântul lui Dumnezeu este în acelaşi timp şi busola şi cârma care ne conduce prin această furtunoasă viaţă creştină. Dacă diavolul reuşeşte să ne facă să ne îndoim de cel mai mărunt lucru, ne poate scoate de pe direcţie. Iar dacă reuşeşte să ne facă să punem la îndoială lucruri mai mari, o putem sfârşi naufragiaţi. Acesta este, bineînţeles, scopul lui. Nu ceda în faţa îndoielii. Recunoaşte-o ca pe una dintre tacticile diavolului şi stai tare în Cuvântul lui Dumnezeu.
O ultimă remarcă: nu confunda întrebările oneste cu îndoiala. Compară răspunsul lui Zaharia la vestea adusă de îngerul Gabriel cu răspunsul Mariei (Luca 1:18; Luca 1:34). Amândoi par să pună aceeaşi întrebare "Cum se va întâmpla lucrul acesta?" Nu întrebarea "cum" ci, mai degrabă atitudinea cu care a fost pusă a făcut diferenţa. Zaharia a întrebat în necredinţă, ca şi cum ar fi spus: "Glumeşti. Nicidecum să se poată aşa ceva!" Maria, pe de altă parte, a întrebat în ce fel va împlini Dumnezeu acel lucru. Această atitudine este evidenţiată de ceea ce îi spune în final lui Gabriel: "Iată roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale." Maria nu punea la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu, ci se supunea planului său.
Este în regulă să pui întrebări. Punând întrebări este modul în care noi învăţăm. Prin întrebări sincere poţi să transformi ispita îndoielii în prilejuri de a creşte în cunoaşterea Domnului, a Cuvântului Lui şi ale Căilor Sale. La capătul fiecărei întrebări sincere vei descoperi că Dumnezeu este adevărat chiar după cum Pavel a concluzionat în Romani 3:4 "Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii mincinoşi."

Teama

O altă săgeată a diavolului este aceea să folosească tactica înfricoşării. El îi ameninţă pe cei ce se încred în Domnul şi se supun Lui, cu consecinţe rele. Când George Whitefield, un revigorator (al creştinismului) secolului al 18-lea, l-a chemat pe prietenul său, John Wesley, să continue lucrarea lui de a predica în aer liber, John a fost cuprins de impresia că, dacă ar fi făcut-o, ar fi murit. Căutând călăuzire divină, prin deschiderea la întâmplare a Bibliei, în patru ocazii diferite, Scriptura părea să-i confirme temerea sa de moarte. Teama lui s-a dovedit să fie nimic altceva decât încercarea diavolului de a-l împiedica să pornească în lucrarea la care Dumnezeu îl chemase. De fapt, acceptarea de a da curs acelei invitaţii a fost modul în care John Wesley a debutat în lucrarea sa evanghelistică, slujire care a durat mai bine de cincizeci de ani şi a avut ca roadă convertirea a zeci de mii de oameni şi formarea Bisericii Metodiste.
Un al doilea exemplu privind această tactică de înfricoşare îl vedem în povestea unui rabin, care prin anumite circumstanţe a ajuns să creadă că Isus este Mesia Israelului. Când L-a primit pe Cristos, şi-a dat seama că trebuie să aleagă o zi în care să facă publică mărturia credinţei lui, botezându-se. Povestea întâmplărilor derulate în ziua botezului său ilustrează amplu încercările diavolului de a zădărnici lucrarea lui Dumnezeu în noi, prin această tactică de înfricoşare. El spunea:
"Dimineaţa devreme, cam pe la revărsatul zorilor, m-am trezit scuturat de un fior şi părea că cineva îmi vorbeşte, spunând: 'Ce-o să faci astăzi?' Am sărit din pat, plimbându-mă în sus şi în jos prin cameră, ca cineva cuprins de o febră mare, aproape fără să ştiu ce fac. Aşteptasem cu nerăbdare să fiu botezat, gândindu-mă cu bucurie că este un prilej de a-L mărturisi public pe Isus Cristos, Domnul nostru. Acum, însă, o schimbare bruscă se producea în mintea mea. Vocea care îmi vorbea era cea a marelui duşman al omenirii. Era, bineînţeles, atât de înşelătoare, încât nu mi-am dat, pe moment, seama că era Satan.
Multe întrebări mi-au trecut atunci rapid prin minte, lăsându-mă perplex în aşa măsură, încât m-am simţit bolnav, atât fizic cât şi mental. Întrebările sunau cam aşa: 'o să fii botezat, nu-i aşa? Oare nu ştii că, îndată ce o să faci acest pas, o vei termina cu nevasta ta, pe care o iubeşti atât de mult? Niciodată nu o să mai poată trăi alături de tine. Îţi dai seama că cei patru copii ai tăi, la care ţii atât de mult, nu te vor mai numi tată şi nu vor mai vrea să te vadă vreodată? Fraţii tăi, surorile tale şi toate celelalte rude ale tale te vor considera mort şi inimile lor vor fi frânte pentru totdeauna. Cum poţi fi aşa de crud cu cei de-un sânge cu tine? Propria ta familie te va dispreţui şi urî mai mult ca niciodată. O să te rupi de toţi ai tăi. Nu vei mai avea prieteni pe lumea asta. Vei fi lăsat singur să naufragiezi ca o bucată de lemn purtată de valurile oceanului. Ce se va alege de numele tău, de reputaţia ta şi de poziţia ta?' Aceste gânduri, puse în mine sub forma celor mai audibile întrebări de către Satan, pe care, pentru prima dată l-am întâlnit ca şi duşman personal, m-au derutat şi aproape că mi-au dezechilibrat gândirea. Nu puteam să dorm şi nici să mănânc. Prietenul meu, care a fost alături de mine, observând acestea, a încercat tot ce i-a stat în putinţă să mă întărească şi să mă încurajeze, fără succes, însă. Am îngenunchiat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, dar înşelăciunea satanică a rămas la fel de puternică."

El îşi continuă povestirea descriind ce s-a întâmplat în cele din urmă. Simţindu-se bolnav atât mental cât şi fizic, el a pornit să-l anunţe pe pastor că nu este în condiţia să fie botezat. Cam la aceeaşi vreme, un alt pastor, împreună cu întreaga sa congregaţie, s-a simţit îndemnat să se roage pentru acest om, ştiind că va fi botezat în acea zi. Cum au început să se roage, brusc opresiunea a încetat şi, în loc să anuleze botezul, el a fost botezat, făcând publică confesiunea sa despre Cristos, aşa cum dorise.
Acest om a devenit o mărturie puternică pentru Domnul, înfiinţând organizaţia cunoscută sub numele de Comisia Americană de Misiune pentru Evrei. El i-a condus pe mulţi dintre conaţionalii săi la credinţă, în Mesia Isus.
Ai observat cum l-a ameninţat diavolul cu consecinţe rele dacă Îl ascultă pe Domnul (se supune Lui)? Cu toate acestea, a rămas doar o ameninţare neputincioasă, exact ca şi în cazul lui John Wesley. Satan te va ameninţa întocmai cum Saul l-a ameninţat pe David, sau cum Tobia şi Sanbalat l-au ameninţat pe Neemia. Asta este, însă, tot ceea ce poate el face pentru că "Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume" (1Ioan 4:4) şi "dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?" (Romani 8:31). Nu-l lăsa pe duşman să te ţină în afara voii lui Dumnezeu prin această tactică de înfricoşare. Aminteşte-ţi că "Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă." (2 Timotei 1:7) Tatăl nostru ceresc are în gând binele nostru etern. Strigă, deci, după El fără nici o teamă. Priveşte ceea ce va face. Tatăl ştie cel mai bine ce este de făcut.

Imaginaţie şi gânduri rele

Un al treilea efect al "uneltirilor diavolului" sunt gândurile rele. Te-ai aflat vreodată adâncit în rugăciune şi, dintr-o dată, să fii cuprins de gânduri blasfemice? Ţi s-a întâmplat vreodată, în timp ce te închinai, să-ţi fulgere prin minte imagini pornografice? Ai trecut vreodată prin perioade în care mintea ta să fie obsedată de gânduri deplorabile, gânduri care să te apese şi să te dezguste, gânduri de care să tânjeşti să scapi; gânduri de imoralitate sexuală, de crimă, sau de sinucidere? Dacă da, atunci nu eşti singurul.
Ştii la ce se referea apostolul Pavel când vorbea despre "săgeţile arzătoare" ale celui rău. O întrebare importantă, în acest punct este: Cum pot face diferenţa între săgeţile arzătoare ale celui rău şi păcatul gândirii rele? Gândirea rea îşi are izvorul în interiorul omului, după cum a spus Isus: "Căci din inimă ies gândurile rele..." (Matei 15:19). Stă în puterea ta să o controlezi şi conţine ceva care îţi dă o anumită plăcere. Pe de altă parte, săgeţile arzătoare vin dinafară şi este, într-o oarecare măsură, peste puterile tale de a le controla. De asemenea, ele te agresează. Nu numai că nu vrei să gândeşti asemenea lucruri, dar mai mult, le respingi în mod conştient.
O întâmplare din viaţa lui Charles Spurgeon este o bună ilustraţie a acestui fapt. După o perioadă prelungită în care a fost asaltat de gânduri blasfemice şi ajungând aproape de disperare, el ajunse să-şi pună la îndoială chiar şi mântuirea (căci, la urma urmei, cum ar putea un creştin adevărat să gândească asemenea lucruri?). Într-un final, el s-a confesat bunicului său, care, la rândul lui, era un slujitor al evangheliei.
Acesta i-a pus o întrebare simplă: "Găseşti plăcere în acele gânduri?" Tânărul Spurgeon a răspuns: "Nu, le urăsc!" Bunicul său i-a replicat: "Atunci să nu ai nimic de-a face cu ele. Nu le însuşi pentru că ele nu sunt ale tale, ci ale diavolului."
Diavolul este subtil; el plantează un gând în mintea ta şi vrea să te facă să crezi că este gândul tău. Nu-l însuşi, însă, ci realizează cine este în spatele lui. Poţi chiar să întorci arma duşmanului împotriva lui, folosind aceste ocazii ca şi oportunităţi pentru rugăciune şi închinare. Poţi fi ca Benania care "a smuls suliţa din mâna Egipteanului şi l-a omorât cu ea." (2Samuel 23:21)

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.
(Filipeni 4:8)

Aşa cum natura umple orice vid, la fel şi mintea noastră nu poate să rămână mult timp goală. Gândurile bune nu lasă loc gândurilor rele.

Depresia

Depresia este, poate, cea mai devastatoare dintre "uneltirile diavolului", în măsura în care diavolul le adună pe toate celelalte despre care am vorbit până acum (condamnare, îndoială, teamă, gânduri şi imaginaţie rea) le înveleşte în disperare şi te umple de un sentiment copleşitor că eşti fără speranţă.
Mulţi dintre oamenii lui Dumnezeu, de-a lungul secolelor, au experimentat la prima mână depresia. Poate vei fi surprins să auzi că atât Psalmistul cât şi apostolul Pavel au trecut prin depresii. Ascultă ce spun ei:

"În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângâiere. Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gândesc adânc în mine, şi mi se mâhneşte duhul. - Tu îmi ţii pleoapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi."
(Psalmul 77:2-4)

"... am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă."
(2Corinteni 1:8)

Avem, de asemenea, multe alte exemple, din istoria bisericii, de oameni care au suferit din cauza depresiei. William Cowper, marele poet şi autor de imnuri englez, s-a luptat întreaga viaţă cu crize maniaco-depresive.
Charles Spurgeon spunea: "Dintre oameni, eu sunt, probabil, ţinta celor mai adânci depresii în anumite perioade... Depresii atât de înfricoşătoare încât sper ca niciunul dintre voi să nu atingă vreodată asemenea extreme ale nenorocirii, ca cele prin care trec eu."
Vedem, deci, că oamenii lui Dumnezeu nu sunt scutiţi de depresie. Toţi suferim depresii din când în când, unii mai sever şi mai frecvent decât alţii. Întrebarea este cum să o scoatem la capăt cu ele?
În primul rând trebuie să aflăm ce anume o cauzează. Există patru tipuri elementare de depresie. Sunt depresiile de natură organică (o disfuncţie a organismului, ex. - dezechilibre chimice sau hormonale). Sunt, apoi, depresiile de natură circumstanţială: problemele vieţii te doboară.. Unele depresii sunt direct legate de păcat. Şi, în fine, depresiile care sunt rezultat direct al activităţii satanice. Să afli prin ce tip de depresie trece o persoană nu este întotdeauna uşor; cu toate acestea, Dumnezeu a promis înţelepciune celor care I-o cer (Iacov 1:5). Odată ce am stabilit cauza, putem să aplicăm tratamentul. Dacă este o cauză organică, tratamentul va fi în primul rând medical. Dacă este circumstanţială, tratamentul va consta în a dobândi o perspectivă biblică asupra problemelor tale şi a te încrede în Dumnezeu. Dacă păcatul este cauza, atunci este necesară pocăinţa. Iar dacă este de natură satanică, armele spirituale: Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea sunt singurele care vor avea efect.
Pe vremea când nu existau antidepresive, Wiliam Cowper a fost scos prin rugăciune, de către bunul său prieten şi pastor, John Newton, dintr-o depresie adâncă şi întunecată, care l-a adus în pragul sinuciderii. Cu toate că tratamentul medical poate fi benefic, nu ar trebui să înlocuiască Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea. După părerea mea, indiferent de natura depresiei, Satan are un oarecare amestec. De aceea cred că, oricare ar fi sursa depresiei, aceasta ar trebui tratată prin consiliere biblică şi rugăciune intensă.
Dacă eşti cuprins de depresie aminteşte-ţi că "... şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. .... Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda." (1 Petru 5:9 şi 1 Corinteni 10:13) Nu crede minciuna diavolului că nu mai este speranţă şi că ai putea foarte bine să pui capăt la tot chiar acum. Priveşte spre Domnul! Cheamă-I numele! Stai în Cuvântul Lui! Roagă-te şi cere-le şi altora să o facă pentru tine. Caută consiliere divină la pastorul tău sau la un prieten matur în Cristos. În fine, ţine minte că "Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre." (Romani 16:20)
Vom trece acum să studiem un ultim aspect al războiului pe care diavolul îl duce împotriva noastră: Ispita.

Ispita

"Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi."
(1Petru 5:8-9)

Cea mai notorie activitate a lui Satan este aceea de a ispiti omenirea. Ispita este îndemnul de a face rău şi este o experienţă comună tuturor oamenilor, creştini sau necreştini. Totuşi, Satan face un efort în plus pentru ca să-i ispitească pe creştini. El ştie că, dacă poate să doboare un creştin, într-o oarecare măsură, poate discredita biserica şi să blameze numele Domnului. Aşa cum păcatul lui David cu Batşeba le-a dat "o mare ocazie duşmanilor Domnului să blameze", la fel este şi cu alţi creştini care păcătuiesc. Acesta este unul dintre motivele lui Satan în ispitirea credincioşilor. Un alt motiv pentru care el te ispiteşte este pur şi simplu pentru că te urăşte şi vrea să te distrugă. El ştie că "... păcatul odată făptuit, aduce moartea." (Iacov 1:15)
Când Petru spunea despre Satan că este "un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită" (1Petru 5:8), fără îndoială că se gândea la lucrarea lui de a-l ispiti pe om. Ştiind că ţinta ispititorului este moartea şi distrugerea, nu putem să ne permitem să tratăm ispita cu uşurinţă. Dimpotrivă, trebuie să fim treji şi vigilenţi, când avem de-a face cu inamicul nostru, diavolul.

Recunoscând ispita

Primul lucru pe care trebuie să îl facem, în ceea ce priveşte ispita, este să învăţăm să o recunoaştem atunci când ne dă târcoale.
Unul dintre atributele lui Satan este subtilitatea. El se deghizează atât de bine, încât, destul de des, cel ispitit nu are habar de ceea ce se întâmplă de fapt. Ca şi pescarul încercat, care ştie ce momeală să folosească, Satan îţi cunoaşte slăbiciunile şi te va ispiti ca atare. El poate să apară ca un înger de lumină, ca o domnişoară în pericol, ca soluţia la problemele tale financiare, sau ca soluţia la proasta imagine pe care o ai despre tine. Şi lista continuă şi continuă... Pavel se referea tocmai la această însuşire a lui Satan, când le scria corintenilor spunând: "Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos." (2 Corinteni 11:3)
Deşi ispita este dificil de recunoscut, poţi fi sigur că eşti ispitit atunci când eşti pus în faţa unor situaţii care te conduc la compromis, te fac să te înşeli singur, sau să calci Cuvântul lui Dumnezeu.

Evitând ispita

Un alt aspect important în confruntarea cu ispita este să te străduieşti din răsputeri să o eviţi. Vei reuşi lucrul acesta, în primul rând, rugându-te. Isus a spus "vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită." (Matei 26:41) În al doilea rând, poţi evita ispita privind realist la tine. Aceasta înseamnă să recunoşti care-ţi sunt slăbiciunile şi să te fereşti de acele lucruri care pot fi o problemă pentru tine. Dacă ai avut probleme cu sexul, atunci trebuie să faci tot ce-ţi stă în putinţă să eviţi orice situaţie care te-ar putea face să cazi. Poate însemna să te fereşti de o anumită persoană, sau grup de persoane, poate însemna să eviţi unele forme de distracţie (cinematograf, televiziune, în special cea prin cablu, sau să te fereşti de standurile cu reviste din magazine). Dacă ai avut probleme cu alcoolul, sau cu drogurile, atunci trebuie să eviţi oameni, locuri, sau situaţii care te-ar putea duce în ispită. Acelaşi principiu se aplică, de fapt, oricărui fel de slăbiciune. Dacă, în ciuda acestor precauţii, ajungi cumva în faţa ispitei, la fel ca şi în cazul lui Iosif cu soţia lui Potifar, atunci singura scăpare este să fugi, aşa cum a făcut-o şi el. Cunoscându-ţi punctele vulnerabile, ai făcut un pas spre victoria asupra ispitei. Aminteşte-ţi, "...dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă." (1Corinteni 10:12) Nu intra singur în situaţii în care poţi fi ispitit, ci, mai degrabă, "... fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea... Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa vecinică la care ai fost chemat..." (1Timotei 6:11-12)


1 | urmatoărea pagină | Umblarea Creştinului