Gânduri pentru tineri - partea 3

Îndemnuri generale pentru tineri

J. C. Ryle (1816-1900)


Când Apostolul Pavel a scris Epistola sa către Titus despre responsabilităţile acestuia ca slujitor al lui Dumnezeu, el i-a menţionat pe tineri ca un grup care cere o atenţie specială. După ce a vorbit despre bărbaţii şi femeile în vârstă, apoi despre femeile tinere, el adaugă acest sfat: "Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi" (Tit 2:6). Voi urma şi eu sfatul apostolului. Vreau să spun câteva cuvinte de îndemnuri prieteneşti pentru tineri.

Deşi îmbătrânesc pe zi ce trece, sunt câteva lucruri pe care mi le amintesc foarte bine din zilele tinereţii mele. Îmi amintesc foarte bine bucuriile şi tristeţile, speranţele şi temerile, ispitele şi dificultăţile, judecăţile greşite şi sentimentele nutrite faţă de persoanele nepotrivite, erorile şi aspiraţiile, toate lucrurile care înconjoară şi însoţesc viaţa unui tânăr. Aş fi foarte recunoscător dacă aş putea să spun ceva care să ţină măcar un tânăr pe direcţia cea bună, să-l păzească de greşelile şi păcatele care îi pot afecta viitorul, atât în această viaţă cât şi în veşnicie.

Sunt patru lucruri pe care intenţionez să le fac în continuare:

I. Voi menţiona câteva motive generale pentru care tinerii au nevoie să fie sfătuiţi.
II. Voi nota câteva pericole speciale în legătură cu care tinerii trebuie să fie avertizaţi.
III. Voi da câteva sfaturi generale şi îi implor pe tineri să le primească.
IV. Voi stabili câteva reguli speciale de comportament şi îi sfătuiesc insistent pe tineri să le urmeze.

Despre fiecare din aceste patru puncte voi spune câte ceva şi mă rog lui Dumnezeu ca aceste cuvinte să fie folositoare vreunui suflet.

III. Îndemnuri generale pentru tineri

3. În al treilea rând, aş vrea să dau câteva îndemnuri generale pentru tineri.

(1) Încercaţi să vedeţi cu claritate răutatea păcatului.

Tinerilor, dacă aţi şti ce este păcatul, şi ce a făcut păcatul, nu v-aţi mira că vă dau atâtea îndemnuri. Voi nu vedeţi realitatea păcatului. Ochii voştri sunt orbiţi din fire faţă de vinovăţia şi pericolul acestuia, de aceea nu puteţi înţelege de ce sunt atât de îngrijorat cu privire la voi. O, nu lăsaţi ca diavolul să reuşească să vă convingă că păcatul e un lucru mărunt!

Gândiţi-vă o clipă la ce spune Biblia despre păcat; cum locuieşte în mod natural în inima fiecărui bărbat şi fiecărei femei în viaţă (Eclesiastul 7:20; Romani 3:23), cum ne întinează gândurile, cuvintele, faptele, şi asta în mod continuu (Geneza 6:5; Matei 15:19), cum ne face pe toţi vinovaţi şi respingători în ochii unui Dumnezeu sfânt (Isaia 64:6; Habacuc 1:13), cum ne lasă fără nici o speranţă de mântuire, dacă privim la noi înşine (Psalmul 143:2; Romani 3:20), cum rodul lui în această lume este ruşinea, iar plata lui în lumea viitoare este moartea (Romani 6:21,23). Gândiţi-vă în linişte la aceste lucruri. Vă spun azi, e la fel de trist să mori de cancer şi să nu ştii, cum e să trăieşti cu el şi să nu ştii.

Gândiţi-vă ce schimbare îngrozitoare a produs păcatul în noi. Omul nu mai e ce a fost atunci când Dumnezeu l-a format din ţărâna pământului. El a ieşit din mâna lui Dumnezeu neprihănit, fără păcat (Eclesiastul 7:29). În ziua creaţiei, el a fost, ca totul din jurul lui, "foarte bun" (Geneza 1:31). Ce este însă omul acum? O făptură căzută, o ruină, o fiinţă însemnată peste tot cu semnele corupţiei, inima la fel cu a lui Nebucadneţar, degradată şi pământească, privind în jos şi nu în sus, sentimentele lui ca o casă în dezordine, fără stăpân, totul e extravaganţă şi confuzie, înţelegerea lui e ca o lampă care tremură în lăcaşul ei şi care nu îl mai poate călăuzi, nu mai poate deosebi binele de rău, voinţa lui ca o corabie fără cârmă, aruncată încoace şi încolo de orice dorinţă, alegând constant orice direcţie numai pe cea indicată de Dumnezeu nu. Ce nenorocit om este acesta, în comparaţie cu ce ar fi putut fi! Înţelegem expresii ca orbire, surzenie, boală, somn, moarte, atunci când Duhul Sfânt trebuie să ne descrie imaginea omului aşa cum este el acum. Dar amintiţi-vă, este aşa pentru că păcatul l-a transformat în ceea ce este acum.

Gândiţi-vă şi la preţul plătit pentru ispăşirea de păcat, pentru oferirea iertării şi graţierii pentru păcătoşi. Fiul lui Dumnezeu a trebuit să vină în lume şi să ia asupra Lui natura noastră, ca să poată plăti preţul răscumpărării noastre, ca să ne elibereze de sub blestemul legii încălcate. El, care a fost de la început împreună cu Tatăl şi prin care au fost făcute toate lucrurile, a trebuit să sufere pentru păcat, cel neprihănit pentru cel păcătos, a trebuit să primească moartea unui nelegiuit, înainte ca drumul spre cer să poată fi deschis oricărui suflet. Priviţi-l pe Domnul Isus Hristos dispreţuit şi respins de oameni, biciuit, batjocorit, insultat - priviţi-L sângerând pe crucea de pe Calvar - auziţi-L cum strigă în agonie, "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Observaţi cum soarele s-a întunecat, iar pietrele s-au cutremurat în faţa acestei privelişti; apoi gândiţi-vă, tinerilor, cât de mare trebuie să fie răutatea şi vina păcatului.

Mai gândiţi-vă şi la ce a provocat deja păcatul pe acest pământ. Gândiţi-vă cum i-a aruncat pe Adam şi Eva din Eden, a adus potopul asupra lumii vechi, a făcut ca foc din cer să cadă asupra Sodomei şi Gomorei, l-a înecat pe Faraon şi armata acestuia în Marea Roşie, a distrus şapte naţiuni stricate în Canaan, a împrăştiat cele douăsprezece triburi ale lui Israel pe toată faţa pământului. Păcatul singur a făcut toate aceste lucruri.

Mai mult, gândiţi-vă la nenorocirea şi întristarea pe care a provocat-o păcatul, şi încă o provoacă până în zilele noastre. Durere, boală, moarte, lupte, certuri, dezbinări, invidie, gelozie, răutate, înşelăciune, fraudă, infidelitate, violenţă, opresiune, furt, egoism, lipsă de bunătate, nerecunoştinţă; toate acestea sunt roadele păcatului. Păcatul este părintele tuturor acestor lucruri. Păcatul este cel care a urâţit şi a stricat înfăţişarea creaţiei lui Dumnezeu.

Tinerilor, gândiţi-vă la aceste lucruri, şi nu vă veţi mai mira de ce predic în felul acesta. Cu siguranţă, dacă v-aţi gândi la ele, aţi rupe-o cu păcatul odată pentru totdeauna. Vreţi să vă jucaţi cu otrava? Vreţi să fiţi amici cu iadul? Vreţi să luaţi focul în palme? Vreţi să-l îmbrăţişaţi pe cel mai mortal duşman al vostru? Vreţi să continuaţi să trăiţi ca şi cum nimic nu contează, dacă păcatele vă sunt iertate sau nu, dacă păcatul are stăpânire asupra voastră, sau voi asupra păcatului? O, veniţi-vă în fire şi simţiţi răutatea şi pericolul păcatului! Amintiţi-vă cuvintele lui Solomon: "Cei nesocotiţi glumesc cu păcatul, dar între cei fără prihană este bunăvoinţă" (Proverbe 14:9).

Ascultaţi, deci, cererea pe care vi-o fac în această zi, rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă arate adevărata răutate a păcatului. Dacă vreţi ca sufletul vostru să fie mântuit, atunci treziţi-vă şi rugaţi-vă.

(2) Căutaţi să Îl cunoaşteţi mai bine pe Domnul nostru Isus Hristos.

Acesta este cu adevărat lucrul principal în creştinism. E piatra din capul unghiului. Până nu veţi înţelege aceasta, toate avertismentele şi îndemnurile mele nu vor fi de nici un folos, iar eforturile voastre, oricare ar fi acestea, vor fi zadarnice. Un ceas care nu arată ora corectă e la fel de nefolositor ca o religie fără Hristos.

Dar să nu mă înţelegeţi greşit. Nu mă refer la simpla cunoaştere a Numelui lui Hristos, ci mă refer la cunoaşterea îndurării Sale, a harului, puterii, a cunoaşterii Lui nu doar în urma auzirii despre El ci a experimentării în inimile voastre. Vreau să Îl cunoaşteţi prin credinţă, vreau să Îl cunoaşteţi, aşa cum spune Pavel, "pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui" (Filipeni 3:10). Vreau să puteţi spune: El e pacea şi tăria mea, viaţa şi mângâierea mea, Medicul şi Păstorul meu, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu.

De ce insist asupra acestui lucru? O fac pentru că doar în Hristos "locuieşte toată plinătatea lui Dumnezeu" (Coloseni 1:19), pentru că doar în El există din belşug tot ce au nevoie sufletele noastre. Lăsaţi singuri, noi suntem făpturi sărmane şi goale, golite de neprihănire şi pace, golite de tărie şi mângâiere, golite de curaj şi răbdare, golite de puterea de a sta în picioare, de a merge înainte, sau de a progresa în această lume păcătoasă. Doar în Hristos pot fi găsite toate aceste lucruri - har, pace, înţelepciune, neprihănire, sfinţire, răscumpărare. Suntem creştini puternici în funcţie de cât trăim bazaţi pe El. Doar atunci când eul nostru nu mai reprezintă nimic iar toată încrederea ne-am pus-o în Hristos, doar atunci vom putea face lucruri măreţe. Numai atunci suntem înarmaţi pentru bătălia vieţii, şi vom birui. Numai atunci suntem pregătiţi pentru călătoria vieţii, şi vom înainta. A trăi bazat pe Hristos, a ne găsi toate resursele în Hristos, a face orice lucru în puterea lui Hristos, a privi necontenit la Hristos - acesta e adevăratul secret al prosperităţii spirituale. "Pot totul", spune Pavel, "în Hristos care mă întăreşte" (Filipeni 4:13).

Tinerilor, Îl pun astăzi pe Isus Hristos înaintea voastră, comoara sufletelor voastre, şi vă invit să începeţi venind la El. Acesta să fie primul vostru pas - venirea la Hristos. Vreţi să vă întrebaţi prietenii? El e cel mai bun prieten, "un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate" (Proverbe 18:24). Vă simţiţi nevrednici din cauza păcatelor voastre? Nu vă temeţi: sângele Lui ne curăţă de orice păcat. El spune: "De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna" (Isaia 1:18). Vă simţiţi slabi, nu sunteţi în stare să Îl urmaţi? Nu vă temeţi: El vă va da puterea să deveniţi fii ai lui Dumnezeu. El vă va da Duhul Sfânt să locuiască în voi, vă va pecetlui pentru El; vă va da o inimă nouă, şi va pune în voi un duh nou. Sunteţi tulburaţi din cauza unei înclinaţii către păcat? Nu vă temeţi: nu există nici un rău pe care Isus să nu-l poată alunga, nu există nici o boală a sufletului pe care El să nu o poată vindeca. Aveţi îndoieli şi temeri? Aruncaţi-le deoparte: "Veniţi la Mine", spune El, "pe oricine vine la Mine, Eu nu-l voi arunca afară." El cunoaşte foarte bine inima tânărului. Cunoaşte încercările şi ispitele voastre, dificultăţile şi duşmanii voştri. Când era în trup, a fost la fel ca voi - un tânăr din Nazaret. Cunoaşte din experienţă mintea unui tânăr. Poate înţelege ispitele voastre - pentru că şi El a suferit când a fost ispitit. Cu siguranţă, nu veţi avea nici o scuză dacă respingeţi un astfel de Mântuitor şi de Prieten.

Ascultaţi cererea pe care vi-o fac în această zi - dacă iubiţi viaţa, căutaţi să Îl cunoaşteţi mai bine pe Isus Hristos.

(3) Nu uitaţi vreodată că nimic nu e mai important decât sufletul vostru.

Sufletul vostru e etern. El va trăi veşnic. Lumea şi tot ce conţine ea va trece - fermă, solidă, frumoasă, bine organizată cum este, lumea va avea un sfârşit. "Cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde" (2 Petru 3:10). Lucrările oamenilor de stat, ale scriitorilor, pictorilor, arhitecţilor, toate au o viaţă scurtă: sufletul vostru vă trăi mai mult decât toate acestea. Vocea îngerului va proclama într-o zi, că "nu va mai fi nici o zăbavă" (Apocalipsa 10:6).

Încercaţi, vă implor, să înţelegeţi că sufletul vostru este singurul lucru pentru care se merită să trăieşti. Este partea din voi la care merită întotdeauna să vă gândiţi în primul rând. Nici un loc, nici o slujbă nu e bună pentru voi, dacă vă răneşte sufletul. Nici un prieten, nimeni nu merită încrederea voastră, dacă priveşte cu neseriozitate la îngrijorările sufletului vostru. Cel care vă răneşte pe voi, proprietatea voastră, caracterul vostru, vă face un rău temporar. Adevăratul vostru duşman este cel care unelteşte să vă distrugă sufletul.

Gândiţi-vă pentru o clipă de ce v-aţi născut în această lume. Nu doar ca să mâncaţi şi să beţi, să vă satisfaceţi dorinţele firii, nu doar să vă îmbrăcaţi trupul şi să urmaţi poftele acestuia oriunde v-ar conduce, nu doar să munciţi, să dormiţi, să râdeţi, să vorbiţi, să vă bucuraţi de viaţă şi să nu vă gândiţi la nimic altceva decât la timp. Nu! Aţi fost meniţi unui scop mai înalt decât aceste lucruri. Aţi fost aşezaţi aici ca să vă antrenaţi pentru veşnicie. Trupul vostru a fost intenţionat să fie doar o casă pentru spiritul vostru nemuritor. E o sfidare a scopurilor lui Dumnezeu să faceţi aşa cum fac mulţi - să faceţi sufletul vostru un slujitor al trupului, nu trupul un slujitor al sufletului.

Tinerilor, Dumnezeu nu are favoriţi şi nu ţine seama de onorurile pe care şi le acordă oamenii. El nu răsplăteşte moştenirea, bogăţia, gradul sau poziţia cuiva. El nu priveşte prin ochii oamenilor. Cel mai sărac sfânt care a murit în vreun gheto e mai nobil înaintea Lui decât cel mai bogat păcătos care a murit într-un palat. Dumnezeu nu priveşte la bogăţii, titluri, educaţie, frumuseţe, sau altele de felul acesta. Există un singur lucru la care Dumnezeu priveşte, iar acesta e sufletul nemuritor. El îi măsoară pe toţi oamenii după un singur standard, o singură măsură, un singur criteriu, iar acesta este starea sufletelor lor.

Să nu uitaţi acest lucru. Păstraţi înaintea ochilor voştri, dimineaţa, la prânz şi seara, interesele sufletului vostru. Treziţi-vă în fiecare zi cu dorinţa ca sufletul vostru să exceleze, adormiţi în fiecare seară întrebându-vă dacă sufletul vostru a crescut cu adevărat. Amintiţi-vă de Zeuxis, marele pictor din vechime. Când a fost întrebat de ce lucrează atât de intens şi suferă atât de mult pentru fiecare pictură, răspunsul lui simplu a fost: "Eu pictez pentru eternitate." Nu vă ruşinaţi să fiţi ca el. Puneţi sufletul vostru nemuritor înaintea ochilor minţii voastre, iar atunci când oamenii vă întreabă de ce trăiţi în felul acesta, răspundeţi-le astfel: "Eu trăiesc pentru sufletul meu." Credeţi-mă, vine ziua, şi vine curând, când sufletul va fi singurul lucru la care se vor gândi oamenii, iar singura întrebare importantă va fi: "Este sufletul meu pierdut sau mântuit?"

(4) Amintiţi-vă că e posibil să fii un tânăr şi totuşi să-L slujeşti pe Dumnezeu.

Mă tem de ispitele lui Satan care vă pândesc în acest punct. Mă tem că va reuşi să vă umple mintea cu ideea falsă că e imposibil să fii un adevărat creştin în tinereţe. Am văzut mulţi tineri înşelaţi de această idee. Am auzit spunându-se: "Ceri imposibilul atunci când te aştepţi la atâta creştinism din partea tinerilor. Tinereţea nu e vremea lucrurilor serioase. Dorinţele noastre sunt puternice, şi niciodată nu s-a intenţionat ca să fie ţinute sub un control creştin atât de puternic, aşa cum vrei tu. Dumnezeu a vrut ca noi să ne bucurăm de viaţă. Va fi timp suficient pentru religie în viitor." Acest fel de gândire este foarte încurajat de lume. Lumea este bucuroasă să aprobe păcatele tinereţii. Lumea pare să considere un lucru normal ca tinerii să facă lucruri nebuneşti în tinereţe. Lumea pare să considere de la sine înţeles că tinerii trebuie să fie nereligioşi, şi că pentru ei e imposibil să-L urmeze pe Hristos.

Tinerilor, vă pun această întrebare simplă: Unde găsiţi astfel de idei în Cuvântul lui Dumnezeu? Care e capitolul sau versetul din Biblie care să susţină acest raţionament al lumii? Oare nu vorbeşte Biblia despre tineri şi bătrâni în acelaşi fel, fără deosebire? Oare nu e păcatul păcat, indiferent dacă e înfăptuit la douăzeci sau la cincizeci de ani? Oare va fi o scuză cât de mică, în ziua judecăţii, să spunem: "Ştiu că am păcătuit, dar am fost tânăr atunci"? Vă implor, folosiţi-vă bunul simţ, şi renunţaţi la astfel de scuze deşarte. Sunteţi responsabili înaintea lui Dumnezeu din momentul în care puteţi deosebi binele de rău.

Ştiu foarte bine că sunt multe dificultăţi pe drumul unui om. Însă întotdeauna vor fi piedici şi dificultăţi atunci când vrei să faci binele. Drumul spre cer e întotdeauna îngust, indiferent dacă eşti tânăr sau bătrân.

Există dificultăţi, însă Dumnezeu vă va da harul să le biruiţi. Dumnezeu nu e un stăpân aspru. El nu vă va cere, ca Faraon, să faceţi cărămizi fără să vă dea paie. El se va asigura că drumul pe care ne cere să mergem nu e niciodată unul imposibil. El niciodată nu a dat porunci omului pentru care nu a dat omului puterea să le îndeplinească.

Există dificultăţi, însă mulţi tineri le-au biruit în trecut, deci şi voi le puteţi birui. Moise a fost un tânăr cu aceleaşi pasiuni ca şi voi; însă observaţi ce se spune despre el în Scriptură: "Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire" (Evrei 11:24-26). Daniel a fost un tânăr atunci când a început să-L slujească pe Dumnezeu în Babilon. A fost înconjurat de ispite de tot felul. Puţini erau împreună cu el, iar mulţi erau împotriva lui. Şi totuşi, viaţa lui Daniel a fost atât de ireproşabilă şi consecventă, încât chiar şi duşmanii lui nu i-au putut găsi nici o vină, "afară numai dacă am găsi vreuna în legea Dumnezeului lui!" (Daniel 6:5). Iar acestea nu sunt cazuri izolate. Există un nor de martori pe care îi putem cita. Timpul nu-mi permite să vă spun despre tânărul Isaac, tânărul Iosif, tânărul Iosua, tânărul Samuel, tânărul David, tânărul Solomon, tânărul Abia, tânărul Obadia, tânărul Iosia, tânărul Timotei. Aceştia nu au fost îngeri, ci tineri, cu inimi la fel ca a voastră. Şi ei au avut de depăşit obstacole, au avut de omorât pofte, au avut de îndurat încercări, au avut de călătorit în locuri periculoase, la fel ca oricare dintre voi. Însă, chiar dacă au fost tineri, au descoperit că e posibil să-L slujeşti pe Dumnezeu. Oare nu se vor ridica ei în ziua judecăţii şi vă vor condamna, dacă veţi continua să spuneţi că nu se poate?

Tinerilor, încercaţi să-L slujiţi pe Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului atunci când vă şopteşte că e imposibil. Încercaţi, iar Dumnezeul promisiunii vă va da tărie în încercare. El se bucură să îi întâlnească pe cei ce se luptă să ajungă la El, şi vă va întâlni şi pe voi, vă va da puterea de care simţiţi că aveţi nevoie. Însă, la fel ca omul pe care Pelerinul lui Bunyan l-a văzut în casa Interpretului, mergeţi cu îndrăzneală înainte, spunând: "Scrie şi numele meu." Aceste cuvinte ale Domnului nostru sunt adevărate, chiar dacă adesea le aud repetate fără inimă şi fără simţire: "Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide" (Matei 7:7).

Dificultăţile care păreau nişte munţi se vor topi la fel ca zăpada primăvara. Obstacolele care păreau nişte uriaşi din depărtare, se vor transforma în nimicuri atunci când va trebui să le înfruntaţi. Leul care blochează drumul pe care mergeţi şi vă provoacă mari temeri, se va dovedi că e legat şi nu poate să vă facă vreun rău. Dacă oamenii ar crede mai mult promisiunile, nu s-ar teme niciodată să-şi îndeplinească îndatoririle. Însă amintiţi-vă de îndemnul asupra căruia tot insist, iar atunci când Satan vă spune: "Nu poţi fi creştin cât eşti tânăr", răspundeţi-i "Înapoia mea Satan: cu ajutorul lui Dumnezeu, voi încerca."

(5) Hotărâţi-vă ca atât cât veţi trăi, să faceţi din Biblie ghidul şi consilierul vostru.

Biblia este felul plin de îndurare în care Dumnezeu s-a îngrijit de sufletul omului păcătos, harta pe care acesta trebuie să o urmeze, dacă vrea să ajungă la viaţa veşnică. Tot ce trebuie să ştim, ca să trăim plini de pace, sfinţi, sau fericiţi, se găseşte din belşug acolo. Dacă un tânăr vrea să ştie cum să-şi înceapă cel mai bine viaţa, să asculte ce spune David: "Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău" (Psalmul 119:9).

Tinerilor, vă cer să vă faceţi un obicei din citirea Bibliei, şi nu lăsaţi ca acest obicei să fie încălcat. Nu lăsaţi râsetele prietenilor, nu lăsaţi obiceiurile rele ale familiei cu care locuiţi, nu lăsaţi vreunul din aceste lucruri să vă împiedice să o citiţi. Hotărâţi-vă că nu doar veţi avea o Biblie, ci vă veţi face şi timp pentru ea, ca să o citiţi. Nu lăsaţi pe nimeni să vă convingă că e o carte doar pentru copiii şi femeile în vârstă de la Şcoala Duminicală. Este cartea din care Împăratul David a căpătat înţelepciune şi înţelegere. Este cartea pe care tânărul Timotei o cunoştea din pruncie. Niciodată să nu vă ruşinaţi că o citiţi. Nu "dispreţuiţi învăţătura" (Proverbe 13:13).

Citiţi-o rugându-vă ca harul Duhului Sfânt să vă ajute să o înţelegeţi. S-a spus: "Un om ar putea mai degrabă să citească Scriptura fără ochi, decât să înţeleagă spiritul ei fără ajutorul harului."

Citiţi-o cu reverenţă, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu al omului, crezând fără să vă îndoiţi că ceea ce aprobă ea e corect, iar ceea ce condamnă e greşit. Fiţi siguri că fiecare doctrină care nu rezistă în faţa testului Scripturii e falsă. Astfel nu veţi fi aruncaţi încoace şi încolo, purtaţi de părerile periculoase ale acestor zile din urmă. Fiţi foarte siguri că fiecare practică din viaţa voastră care e contrară Scripturii, e păcătoasă şi trebuie să renunţaţi la ea. Astfel multe întrebări ale conştiinţei îşi vor găsi răspunsul, multe îndoieli se vor risipi. Amintiţi-vă cât de diferit au citit Cuvântul lui Dumnezeu doi împăraţi ai lui Iuda: Ioiachim l-a citit şi a rupt imediat cartea în bucăţi, aruncând-o în foc (Ieremia 36:23). De ce? Pentru că inima lui s-a răzvrătit împotriva Cuvântului, iar el s-a decis să nu asculte. Iosia a citit-o şi îndată şi-a sfâşiat hainele şi a strigat cu putere către Domnul (2 Cronici 34:19). De ce? Pentru că inima lui era sensibilă şi ascultătoare. A fost gata să facă tot ce i-a arătat Scriptura că este dator să facă. O, de aţi urma şi voi al doilea exemplu, nu primul!

Citiţi-o cu regularitate. Numai aşa veţi deveni "puternic în Scripturi". O privire rapidă prin Biblie din când în când nu face prea mult bine. În ritmul acesta, nu veţi ajunge niciodată să vă familiarizaţi cu bogăţiile ei, sau să simţiţi sabia Duhului potrivită în mâna voastră în ora bătăliei. Însă depozitaţi Scripturile în mintea voastră, printr-o citire atentă, şi veţi descoperi în scurt timp valoarea şi puterea ei. Textele ei se vor ridica în inimile voastre în clipa ispitei. Poruncile se vor ivi singure în vremuri de îndoială. Promisiunile vor răsări în gândurile voastre în clipe de descurajare. Şi astfel veţi experimenta adevărul cuvintelor lui David: "Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!" (Psalmul 119:11) şi al cuvintelor lui Solomon: "Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat, şi îţi vor vorbi la deşteptare" (Proverbe 6:22).

Mă opresc mai mult la acest punct pentru că trăim în era lecturii. Tipărirea de noi cărţi pare să nu aibă vreun sfârşit, chiar dacă puţine dintre ele sunt cu adevărat valoroase. Există parcă o pasiune pentru tipărit şi publicat lucruri ieftine. Ziare de tot felul sunt din belşug, iar tonul unora dintre ele, care au şi cea mai mare circulaţie, arată din păcate care e gustul acestui veac. Printre şuvoaiele de lectură periculoasă, eu pledez pentru cartea Stăpânului meu, vă îndemn să nu uitaţi cartea sufletului. Nu lăsaţi ca ziarele, romanele şi nuvelele să fie citite, în timp ce profeţii şi Apostolii sunt dispreţuiţi. Nu lăsaţi ca atenţia să vă fie ocupată de lecturi captivante şi senzuale, în timp ce zidirea şi sfinţirea nu-şi găsesc vreun loc în minţile voastre.

Tinerilor, daţi Bibliei onoarea ce i se cuvine în fiecare zi a vieţilor voastre. Indiferent ce citiţi, citiţi-o pe ea mai întâi. Şi feriţi-vă de cărţile rele: sunt din belşug în zilele noastre. Aveţi grijă ce citiţi. Mă tem că prin astfel de cărţi se face mai mult rău sufletelor decât cred unii că e posibil. Preţuiţi cărţile în măsura în care sunt în acord cu Scriptura. Cele care sunt cele mai apropiate de Scriptură sunt cele mai bune, iar cele care sunt cele mai îndepărtate sau contrare Scripturii, sunt cele mai rele.

(6) Nu vă faceţi niciodată un prieten intim din cineva care nu e un prieten al lui Dumnezeu.

Înţelegeţi-mă bine, nu vorbesc aici de cunoştinţe. Nu vreau să spun că nu trebuie să aveţi nimic de-a face cu cineva care nu e un creştin adevărat. O astfel de poziţie nu e nici posibilă şi nici de dorit în această lume. Creştinismul nu îi cere cuiva să fie nepoliticos.

Însă vă sfătuiesc să aveţi mare grijă la felul în care vă alegeţi prietenii. Nu vă deschideţi inima în faţa cuiva doar pentru că e inteligent, agreabil, amabil şi bun la suflet. Aceste lucruri sunt toate bune în felul lor, însă nu reprezintă totul. Niciodată să nu fiţi satisfăcuţi cu prietenia cuiva care nu vă este de folos pentru sufletul vostru.

Credeţi-mă, importanţa acestui îndemn nu poate fi supraestimată. E imposibil de evaluat răul care se produce prin asocierea cu tovarăşi şi prieteni lipsiţi de evlavie. Diavolul are puţine ajutoare mai de nădejde decât acestea în ruinarea sufletului cuiva. Oferiţi-i acest ajutor, şi puţin îi pasă lui de toată armura cu care vreţi să vă împotriviţi atacurilor lui. Buna educaţie, obiceiurile morale timpurii, predicile, cărţile, toate aceste lucruri nu valorează prea mult dacă rămâneţi în compania prietenilor neevlavioşi. Poate vă împotriviţi multor ispite deschise, poate refuzaţi să cedaţi în faţa multor tentaţii; însă odată ce aţi fost cooptaţi într-o tovărăşie rea, el e mulţumit. Capitolul îngrozitor care descrie comportamentul stricat al lui Amnon faţă de Tamar aproape că începe cu aceste cuvinte: "Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret" (2 Samuel 13:3).

Trebuie să vă amintiţi că noi toţi suntem creaturi ale imitaţiilor: principiile ne pot învăţa, însă exemplele sunt acelea care ne atrag. Există ceva în fiecare din noi care ne face să adoptăm mai uşor felul de viaţă al celor în mijlocul cărora trăim. Cu cât ne place mai mult de ei, cu atât creşte această dispoziţie. Fără să ne dăm seama, ei influenţează gusturile şi opiniile noastre; treptat renunţăm la ce nu le place şi adoptăm ce le place, ca să devenim prieteni mai apropiaţi. Şi, mai rău decât toate, adoptăm metodele lor în lucruri care sunt rele mult mai repede decât în lucrurile care sunt bune. Sănătatea, din păcate, nu e contagioasă, însă boala este. E mult mai uşor să răceşti decât să răspândeşti căldură; e mult mai uşor să faci ca religia cuiva să-şi piardă importanţa, decât e să creşti şi să prosperi în ea.

Tinerilor, vă cer să puneţi la inimă aceste lucruri. Înainte să lăsaţi ca cineva să devină tovarăşul vostru nedespărţit, înainte să vă formaţi obiceiul să-i destăinuiţi orice, înainte să mergeţi la el cu toate problemele şi bucuriile voastre, înainte să faceţi aceste lucruri, gândiţi-vă la ce v-am spus mai devreme; întrebaţi-vă: "Această prietenie îmi va fi de folos sau nu?"

"Tovărăşiile rele" într-adevăr "strică obiceiurile bune" (1 Corinteni 15:33). Aş vrea ca acest text să poată fi scris pe inimile tuturor tinerilor. Prietenii buni reprezintă una din cele mai mari binecuvântări; ei ne pot ţine departe de multe rele, ne pot aminti care e drumul ce trebuie să îl urmăm, ne pot spune cuvintele potrivite la momentul potrivit, ne pot trage în sus şi ne pot trage înainte. Însă un prieten rău este o povară, o greutate care încontinuu ne trage înapoi şi ne ţine legaţi de pământ. Rămâi în tovărăşia unui om nemântuit şi e mai mult decât probabil că în cele din urmă vei deveni ca el. Aceasta e consecinţa generală a unor astfel de prietenii. Cel bun coboară la cel rău, iar cel rău nu urcă la cel bun. Proverbul următor e cât se poate de corect: "Îmbrăcămintea şi prietenii spun cel mai bine adevărul despre caracter." "Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti."

Insist asupra acestui punct pentru că are mai mult de-a face cu planurile voastre de viitor decât pare la început. Dacă vă veţi căsători, e mai mult decât probabil că vă veţi alege soţia din mijlocul cercului de prieteni sau dintre cunoştinţele acestora. Dacă Ioram, fiul lui Iosafat, nu s-ar fi împrietenit cu familia lui Ahab, probabil nu s-ar fi căsătorit cu fiica lui Ahab. Şi cine poate estima importanţa unei alegeri corecte în căsătorie? Este un pas despre care o zicală veche spune că "te poate face om sau te poate ruina". Fericirea ambelor vieţi depinde de această alegere. Soţia ta fie va fi un ajutor pentru sufletul tău sau îl va răni. Va fi aripi sau cătuşe, o încurajare sau o piedică pentru creştinismul tău, depinde de caracterul ei. Cine găseşte o soţie bună găseşte cu adevărat "un lucru bun"; deci, dacă doreşti să găseşti acest lucru bun, ai mare grijă cum îţi alegi prietenii.

Mă întrebaţi ce fel de prieteni să vă alegeţi? Alegeţi-i pe cei care vor fi de folos sufletului vostru, prieteni pe care să îi puteţi respecta cu adevărat, prieteni pe care să-i doriţi aproape pe patul morţii, prietenii care iubesc Biblia, care nu se tem să vă vorbească despre ea, prieteni de care să nu vă fie ruşine la venirea lui Hristos şi în ziua judecăţii. Urmaţi exemplul pe care David vi-l oferă. El spune: "Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine, şi cu cei ce păzesc poruncile Tale" (Psalmul 119:63). Amintiţi-vă de cuvintele lui Solomon: "Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău" (Proverbe 13:20). Însă puteţi fi siguri, o tovărăşie rea în această viaţă vă va asigura o tovărăşie şi mai rea în viaţa viitoare.

Tradus de Florin Vidu


Umblarea Creştinului | Partea 4