Cartea Proverbelor

Fiindcă în studiul nostru din cartea lui Iov am văzut cum înţelepciunea lui Dumnezeu a stat la baza încercărilor din viaţa lui Iov, vom putea să vedem acum cum înţelepciunea lui Dumnezeu stă (sau ar trebui să stea!) la baza vieţii obişnuite de zi cu zi a fiecăruia dintre noi.

Înţeleptul împărat evreu Solomon ce a domnit în Israel între 971-931 în. de H. este cel ce a scris următoarele trei cărţi ale Bibliei: Proverbele, Ecleziastul şi Cântarea Cântărilor, cât şi Psalmii 72 şi 127. Proverbele vorbesc despre înţelepciunea necesară în viaţă, Ecleziastul, despre prostia (nesăbuinţa) omenească, prezentă în viaţă, iar Cântarea Cântărilor, despre dragoste ca subiect neutru. Se pare că dragostea este un intermediar potrivit între cele două extreme. Solomon este autoritatea care se exprimă asupra celor trei importante subiecte distincte.

Introducere
Cuvântul cheie al cărţii este "înţelepciunea", sau "abilitatea de a trăi viaţa cu chibzuinţă şi pricepere". A trăi o viaţă evlavioasă într-o lume nelegiuită nu este o sarcină deloc uşoară. Proverbele oferă îndrumările detailate ale lui Dumnezeu prin care cei ce-i aparţin să ştie să înfrunte cu succes problemele practice de zi cu zi ale vieţii, cum să trăieşti pentru Dumnezeu, cum să te înţelegi cu părinţii, cu copiii, cu semenii, cum să respecţi autorităţile, precum şi multe alte aspecte practice de viaţă.

Solomon, autorul lor principal, foloseşte o combinaţie de poezie, pilde, maxime, întrebări cu tâlc şi scurte povestioare pentru a pune într-o formă memorabilă bunul simţ şi perspectiva divină necesară vieţii.

Fiindcă Solomon, reprezentantul înţelepţilor Israelului a fost principalul contribuitor, titlul evreiesc al acestei cărţi este "Mishle Shelomoh", adică "Proverbele lui Solomon" (1:1). Titlul grecesc este "Paroimiai Salomontos" (proverbele lui Solomon), iar titlul latinesc este "Liber Proverbiorum", în care se combină cuvintele "pro" (pentru, spre) şi "verba" (cuvinte) pentru a descrie felul în care proverbele reuşesc să concentreze multe cuvinte în expresii (zicale) scurte. În scrierile rabinice "proverbele" sunt denumite "Sepher Hokhmah", adică "Cartea Înţelepciunii".

Ce este un "proverb"?
Un proverb este o exprimare care comunică un adevăr (sau o realitate a vieţii) într-o manieră foarte incisivă şi concisă. Cineva a spus că proverbele sunt, "fraze scurte produse de o experienţă îndelungată". De fapt, este vorba de adevăruri ce sunt exprimate într-o formă uşor de amintit. Proverbul se mai poate denumi şi maximă, zicală sau dicton.

Cred că putem alege ca verset cheie al Proverbelor,

Prov.1:7 Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea si învăţătura.

Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu reprezintă în general patria proverbelor. Se crede că Solomon a cules mai multe maxime din astfel de surse. El le-a editat pe toate şi a scris multe dintre ele. Un doctor, pe nume Thirtle, spune Vernon McGee, precum şi alţi cercetători au observat că la un moment dat se petrece o schimbare de pronume de la persoana a doua la persoana a treia. Astfel ei sugerează că proverbele scrise în persoana a doua au fost cele predate lui Solomon de către învăţătorii lui, iar cele scrise la persoana a treia au fost scrise de însuşi Solomon.

Datarea Proverbelor

Cartea Proverbelor reprezintă o colecţie de maxime de înţelepciune şi nu o carte despre istorie. Este un produs al şcolii de înţelepciune a Israelului.
Proverbele scrise de Solomon însuşi provin din jurul anului 931 în. de H., iar cele din cap.25-29 au fost strânse de Ezechia, cam cu 230 de ani mai târziu. Ezechia a domnit între 715 şi 686 în. de H.

(Open Bible Study Edition)

Conform lui Ieremia 18:18 (,,Atunci ei au zis: ,Veniţi, să urzim rele împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de preoţi, nici sfatul din lipsă de înţelepţi, nici cuvântul din lipsă de prooroci. Haidem să-l ucidem cu vorba, si să nu luăm seama la toate vorbirile lui!") şi Ezechiel 7:26 (Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. Ei cer vedenii proorocilor; dar preoţii nu mai cunosc Legea, si bătrânii nu mai pot da sfaturi") existau trei categorii de oameni care vorbeau poporului în numele lui Dumnezeu:

În cazul proverbelor, Dumnezeu ne transmite înţelepciunea Sa prin Solomon care nu este nici preot, nici profet.

Autorul Proverbelor
Îl cunoaştem din studiile făcute despre el... un tânăr care a început bine în "viaţa de credinţă", dar care a sfârşit-o prost! A devenit "nesimţitor" faţă de învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi sfaturile tatălui său, David.

În Solomon vedem cum credincioşi care odată erau deosebit de promiţători, de dotaţi, de talentaţi şi de pricepuţi, având discernământ spiritual, binecuvântaţi şi foarte înţelepţi, pot deveni foarte împietriţi şi imuni la cuvintele Domnului. Privind la înălţarea şi căderea lui Solomon, la gloria şi dizgraţia lui, observăm că el l-a iubit pe Dumnezeu, dar a şi practicat unele lucruri, opuse Cuvântului Său care i-au adus ruşinea în cele din urmă.

Numele lui Solomon apare la începutul celor trei secţiuni pe care le-a scris personal:

Doar aproape 800 din cele 3.000 de proverbe ale sale sunt incluse în aceste colecţii solomonice din aceste cărţi. Nu a existat un om mai potrivit decât Solomon pentru a fi autor al acestor maxime spirituale. Proverbele nu le-a scris după ce inima lui s-a depărtat de Domnul, ci înainte. Ecleziastul cu concluziile sale amare cuprinde experienţa insatisfacţiei unei vieţii fără Dumnezeu, trăită în imoralitate, materialism şi idolatrie.

1Regi 11:1-4 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite, cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: ,,Să nu intraţi la ele, si nici ele să nu intre la voi; căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor." De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire. A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti si trei sute de ţiitoare; si nevestele i-au abătut inima. Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; si inima nu i-a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.

Isus vorbeşte de faima lui binecunoscută în lume datorită înţelepciunii lui pe care veneau să o asculte la curtea lui oameni din străinătate:

Mat. 12:42 Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecaţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon si iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.

Tatăl lui, împăratul David, îi recunoaşte înţelepciunea:

1Regi 2:6-9 Fă după înţelepciunea ta, si să nu laşi ca perii lui cei albi să se pogoare în pace în locuinţa morţilor. Să te porţi cu bunăvoinţa cu fiii lui Barzilai, Galaaditul, si ei să mănânce la masă cu tine; căci tot aşa s-au purtat si ei cu mine, iesindu-mi înainte, când fugeam de fratele tău Absalom. Iată că ai lângă tine pe Simei, fiul lui Ghera, Beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua când mă duceam la Mahanaim. Dar s-a pogorât înaintea mea la Iordan, si i-am jurat pe Domnul, zicând: ,Nu te voi omorî cu sabia.' Acum, tu să nu-l laşi nepedepsit; căci eşti un om înţelept, si ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să-i pogori perii albi însângeraţi în locuinţa morţilor."

Îl vedem ca tânăr împărat cum cere înţelepciune de la Dumnezeu (1Regi 3:5.9) şi cum Dumnezeu îi satisface cererea (vezi, 1Regi.4:34; 10:1-13, 24). Priceperea, discernământul şi perspicacitatea în luarea unor decizii au fost atât de extraordinare încât i-au dus faima în lume.

1Regi 3
7 Acum Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărătească în locul tatălui meu David; si eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat.
8 Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.
9 Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!"
10 Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.
11 Si Dumnezeu a zis: ,,Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viată lungă, nici bogaţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,
12 voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleapta si pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta si nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
13 Mai mult, iţi voi da si ce n-ai cerut: bogaţii si slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi nici un împărat ca tine.

Este probabil ca Solomon să fi cules şi editat şi alte proverbe pe lângă ale sale. După Ecleziastul 12:9, el "a cugetat şi a căutat să facă ordine în multe proverbe".

Ecleziastul 12:9 Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat si ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit si a întocmit un mare număr de zicători.

Ultima colecţie de proverbe solomonice a fost alcătuită de către scribii (cărturarii) regelui Ezechia deoarece acesta a avut interesul de a-şi binecuvânta supuşii cu valorile spirituale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Fiindcă şi profeţii Isaia şi Mica au slujit pe vremea lui Ezechia se crede că şi ei au contribuit la această colecţie de proverbe.

Asemănări?
Partea de la Prov.22:17 la 24:34 cuprinde "cuvintele înţelepţilor" (22:17; 24:23), care par similare celor descoperite în Înţelepciunea lui Amenemope, un document de învăţături asupra slujbei civile scris de un egiptean ce a trăit între 1000 în. de H. şi 600 în. de H. În vremea aceea înţelepţii se vizitau reciproc şi probabil că Amenemope a împrumutat câteva aforisme evreieşti.

Nişte personaje misterioase sunt Agur, fiul lui Iache (cap.30), şi Lemuel (cap.31). Primul rosteşte doar nişte cuvinte înţelepte drept învăţătură, iar cel de-al doilea este un împărat care redă învăţătura pe care i-a dat-o mamă-sa. Unii îi identifică pe ambii cu Solomon, dar nu ştiu cât de sigur este.

Proverbele ca formă prin care Dumnezeu îi îndrumă pe oameni
Parcă pentru a completa paleta de forme în care Dumnezeu le-a vorbit oamenilor, a făcut-o prin legi, prin profeţii, prin întâmplări istorice, acum vedem că alege înţelepciunea. Le-a vorbit patriarhilor prin viziuni şi vise, lui Moise faţă-n faţă, din nou profeţilor prin vise şi vedenii (Num.12:6-8), acum Domnul îi vorbeşte lui Solomon prin intermediul observaţilor pe care acesta le face asupra naturii umane şi creaţiei. Laboratorul înţeleptului lui devine lumea...

Prov.24:30-32 Am trecut pe lângă ogorul unui leneş, si pe lângă via unui om fără minte. Si era numai spini, acoperit de mărăcini, si zidul de piatră era prăbuşit. M-am uitat bine si cu luare aminte, si am tras învăţătura din ce am văzut.

"M-am uitat bine şi cu luare aminte, şi am tras învăţătură" din ce-a văzut şi în consecinţă deduce următorul dicton:

33 ,,Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez mâinile puţin ca să mă odihnesc!"...

34 Si sărăcia vine peste tine pe neaşteptate, ca un hot, si lipsa, ca un om înarmat. (Ca un bandit, prin surprindere)

Cu alte cuvinte înţeleptul vrea să zică că în creaţia actuală atinsă de păcat funcţionează un principiu al entropiei (tehnic, "un consum de energie ireversibil") care distruge viaţa, însă prin disciplină se pot reversa efectele haosului iminent.

Este "înţelepciunea" ceva misterios ce cade asupra omului ca o ceaţă, apoi se ridică?
Este important să observăm că înţelepciunea nu este doar turnată aşa ca şi cu o pâlnie în capul nostru când ne rugăm Domnului pentru ea. Cred că înţelepciunea ce vine de la El conţine acest aspect al observaţiei atente a tot ce este în jur şi a deducţiei cuvenite cu bun simţ a celor văzute. Unii nu au înţelepciune, nu pentru că nu o au, ci pentru că nu vor să o aibe!

Văd că lenea, beţia şi prostia, precum şi multe altele se plătesc, dar refuză să înveţe minte ci se complac. Aceştia nu sunt înţelepţi fiindcă sunt reduşi mintal, ci fiindcă refuză să asculte de glasul raţiunii date lor de Dumnezeu!

În acelaşi timp cred că este nevoie ca uneori Dumnezeu să dăruiască supranatural înţelepciune pentru a ieşi din anumite situaţii, a lua decizii şi a acţiona când mintea umană este limitată în soluţii. De curând am fost martor la felul în care cineva a rezolvat prin înţelepciunea dată respectivului de Dumnezeu o problemă spinoasă. Când noi eram în criză de soluţii, acesta pur şi simplu a scos-o ca un as de pe mânecă! Asta da, înţelepciune!

Este ca şi cum ai împuşca cu adevărat doi iepuri dintr-o dată! Raţiunea umană, îl împuşcă ori pe unul, ori pe altul, uneori îi scapă amândoi, însă înţelepciunea de sus este eficace.

Inspiraţie
Fără nici un fel de excepţii, autori creştini şi evrei au acceptat cartea Proverbelor de-a lungul vremurilor ca o creaţie inspirată a lui Solomon. Este totodată prima carte a Bibliei care este prefaţată cu numele autorului. Noul Testament abundă de citări ale Proverbelor. Calitatea maximelor şi valoarea lor indică o inspiraţie net superioară, de pildă, scrierilor apocrife care la rândul lor pretind înţelepciune şi inspiraţie.

Solomon a trăit cu 500 de ani înaintea celor celebrilor "şapte înţelepţi ai Greciei", şi cu 700 de ani înainte de vremea lui Socrate, Plato, sau Aristotel.

Este clar că nu Solomon s-a inspirat din surse seculare, aşa cum susţin unele teorii, ci mai degrabă invers. Datorită migraţilor, ducerii lor în captivitate şi împrăştierilor evreilor în lume, filozofii seculari sunt cei ce mai degrabă au beneficiat de comoara de înţelepciune cu care Dumnezeu i-a înzestrat pe aceştia.

(Jamieson, Fausset and Brown Commentary)

"Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah" este o carte scrisă de un evreu palestinian cu aproape 200 de ani în. de H. are un stil un similar cărţii Proverbelor. După aceea, "Înţelepciunea lui Solomon", o carte de antică de filozofie evreiască provine din oraşul Alexandria al primului secol. Dar nici una dintre aceste scrieri apocrife nu se ridică la nivelul cărţii Proverbelor.

Afirmaţii ştiinţifice corecte
Proverbele îşi demonstrează inspiraţia şi prin aceea că nu fac nici o afirmaţie neştiinţifică sau observaţii inexacte. Ba mai mult avem Prov.4:23 care pe lângă îndemnul lui spiritual conţine un verset ce dezvăluie o surprinzătoare realitate ştiinţifică pentru acele zile:

Păzeşte-ti inima mai mult de cât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Doar cu 2.700 de ani mai târziu doctorul Harvey a descoperit că inima pune sângele în mişcare prin tot organismul.

Un capitol foarte important în înţelegerea proverbelor constă în,

Dificultăţile (sau, cerinţele) de interpretare a lor

I. Prima dificultate constă în înţelegerea în sine a înţelepciunii. Asemenea pildelor şi parabolelor lui Hristos, adesea adevărurile rămân ascunse şi obscure dacă sunt tratate cu superficialitate. De aceea, ele trebuie păstrate în inimă şi trebuie să se mediteze asupra sensului lor.

Iată câteva principii indicate de însăşi proverbele:

Prov.21:1-5 Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune, si dacă-ţi vei pleca inima la pricepere dacă vei cere înţelepciune, si dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, si vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul, si vei găsi cunostinţa lui Dumnezeu.

Prov.4: 4 ...el mă învaţa atunci, şi-mi zicea: ,,Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzeşte învăţăturile mele, si vei trăi!

II. O a doua dificultate este forma poeziei evreieşti: paralelismul. (care înseamnă exprimarea adevărurilor în paralel astfel încât al doilea adevăr - spus în paralel cu primul - dezvoltă, completează, defineşte, accentuează, sau îmbogăţeşte concluzia logică, ideea finală, sau, în unele cazuri, punctul de vedere diferit.)

III. O a treia dificultate (sau cerinţă interpretativă) constă în a realiza că Proverbele sunt doar nişte deducţii divine sau observaţii înţelepte care afirmă principii divine, şi nu reprezintă legi inflexibile, sau făgăduinţe absolute ale lui Dumnezeu.

Iată nişte exemple a căror aplicare nu poate fi generală:

Prov.10:27 Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.

Sau,

Prov.22:4 Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava si viata.

Sau,

Prov.31:6-7 Daţi băuturi tari celui ce piere, si vin, celui cu sufletul amărât; ca să bea să-şi uite sărăcia, si să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui.

Aceste exprimări a unor adevăruri generale suferă excepţii datorită imprevizibilităţii comportamentului omului păcătos. Dumnezeu nu garantează aplicarea uniformă a tuturor situaţilor descrise în Proverbe, dar prin studierea şi înţelegerea mesajului lor omul poate să afle voia lui Dumnezeu pentru el.

Teologia Proverbelor

Constă din mai multe aspecte:

- Dumnezeu este cel ce a alcătuit atât cosmosul cât şi societatea
- Dumnezeu revelează în această carte alcătuirea societăţii omeneşti
- viaţa omului depinde de unitatea dintre faptă şi destin
- supunerea la ordinea impusă societăţii de Domnul este o chestiune ce ţine de inimă
- cuvintele au puterea de a modela inimile (în special, pe cele tinere)

Prezenţa Lui Hristos în Proverbe
Hristos este prezent în Proverbe sub forma "înţelepciunii" personificate.

El este numit "înţelepciune":

Luca 7:33-35 În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, si ziceţi: ,Are drac.' A venit Fiul omului, mâncând si bând, si ziceţi: ,Iată un om mâncăcios si băutor de vin, un prieten al vameşilor si al păcătoşilor.' Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei."
Matei 11:19 A venit Fiul omului mâncând si bând, si ei zic: ,Iată un om mâncăcios si băutor de vin, un prieten al vameşilor si al păcătoşilor!' Totuşi, Înţelepciunea a fost îndreptăţita din lucrările ei."

În Proverbe 8 se spune că "înţelepciunea" este dumnezeiască, este sursa vieţii, este dreaptă şi curată. Această "înţelepciune" s-a întrupat în Hristos în care acum "sunt ascunse toate comorile înţelepciunii si ale ştiinţei." (Coloseni 2:3), "Si voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire si răscumpărare" (1Cor.1:30)

În această carte ni se oferă o înţelepciune proverbială ce poartă pecetea inspiraţiei divine. În această carte Dumnezeu s-a coborât să devină învăţătorul nostru în treburile practice ale vieţii. Mai târziu, Hristosul, cuvântul întrupat a făcut-o practic înaintea tuturora, în special, a ucenicilor. Prin expresii scurte şi concise Proverbele îi îndrumă pe oameni în principiile îndatoririi faţă de Dumnezeu şi semeni lor.

Valoarea practică deosebită a Proverbelor nu se poate sublinia îndeajuns.

Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | următoarea pagină